Prima ieșire, în afara tării, după pandemie

Ultima escapadă, în afara țării, înainte de toată nebunia cu COVID-ul, a fost la Roma. Iubesc Italia la nebunie, iar Roma a fost dragoste (maaare) la prima vedere. Am venit acasă cu multe planuri în cap, și au rămas la stadiul de planuri, că…deh, pandemia.
Așa a trecut 1 an și 4 luni, până în iunie când prima ieșire a fost la…Debrecen. Doamne, parcă aș fi ieșit pentru prima dată în afara țării. Emoții, bucurie…de toate.

La distanță de o oră de Oradea, în frumosul oraș maghiar am ajuns pentru a treia oară. Drumul durează aproximativ o oră.
Am ieșit prin Vama Borș, destul de repede. Să fi stat vreo 10 minute la rând. Ne-au cerut buletinele, talonul mașinii, și s-au uitat în portbagaj. Nimic despre vaccin.
Străzile din Debrecen erau aproape pustii. Nu se puteau compara cu cele din vizitele anterioare.
Am savurat fiecare înghițitură de cafea, m-am bucurat de fiecare colț al orașului, de soare, de cerul albastru. În câteva ore am făcut peste 10.000 de pași. Îmi era atât de dooor. A fost o deconectare totală de la tot ce a însemnat, în ultimul an, COVID, mască, dezinfectanți.

După o cafea în zona centrală, musai să ajungi la restaurantul Indian. Mâncarea e delicioasă, la fel și limonada. Aici ne-au întrebat de vaccin, dar doar întrebat. Nu ne-au cerut niciun act.
După o masă copioasă, o plimbare prin parcul central e tot ce ai nevoie. Lume muult mai multă decât pe străzile din oraș. Lumea din parc mi-a dat sentimentul de normalitate, de travel…de bine.

A fost prima ieșire în afara țării după pandemie, și a fost atât de bine. Abia aștept să vă povestesc despre cea din august.
Debrecen este al doilea oraș ca mărime din Ungaria. Îți recomand să ajungi în zona centrală, să admiri Marea biserică reformată, una dintre cele mai importante clădiri din Ungaria. Este situată în Piața Kossuth, simbol al orașului, și motivul pentru care orașul mai este numit “Roma cea mică”, așa că este obligatorie.

Tot în zona centrală o să descoperi o piaţă pietonală care găzduieşte cea mai mare fântână din ceramică din Europa, cu un diametru de 20 de metri.
Fă o plimbare în zona Univesității (pe mine m-a dus puțin cu gândul spre Viena) și în parcul din apropiere.

De pe listă să nu lipsească o plimbare lejeră pe străzile orașului ca să simți spiritul și viața localnicilor.
S-ar putea să-ți placă și

Am descoperit satul cu străzi pitorești ca în Toscana
iulie 26, 2021
Cazare de poveste în Apuseni: două căsuțe ascunse pe un tărâm secret
ianuarie 18, 2022