România

Casa din Vale, cazarea din Apuseni pe care trebuie să o descoperi

Cazare în Apuseni -Casa din Vale

Departe de agitația orașului, într-o vale superbă, în Apuseni, am găsit o cazare de poveste pe care trebuie să o descoperi. Este locația perfectă pentru deconectare.

Este locul unde te reconectezi cu natura, în liniștea deplină a unei zone tare pitorești. Departe de zgomotul și agitația orașului, susurul pârâului îți va încânta auzul și îți va bucura sufletul.

La poalele masivului Vlădeasa, în Parcul Natural Apuseni, am descoperit o pensiune de care m-am îndrăgostit. Este vorba despre pensiunea Casa din Vale, un loc ce a prins contur din pasiune pentru natura uimitoare a Săcuieului.

Paradis montan în Apuseni

Această cazare în Apuseni o găsești la 100 de kilometri de Oradea, sau 75 de kilometri de Cluj, înspre Huedin, poziționată într-o vale, cu acces rapid la șoseaua asfaltată, pe un drum lateral. Susurul apei și frumusețea muntelui te vor face să te simți ca în poveștile lui Petre Ispirescu. Aici simți că zilele sunt revigorante și pline de încântare.

Povestea sejurului la Casa din Vale începe odată ce ajungi pe firul Văii Săcuieului, meleaguri de un farmec prea puțin cunoscut în comparație cu frumusețea lor. Vei descoperi un adevărat paradis montan, unde îți vei umple sufletul de tihnă și bucurie curată.

Pensiunea dispune de 13 camere, cele de la mansardă sunt fiind amenajate mai recent.  Una dintre ele dinspune  de o cadă în cameră. Toate au baie proprie și sunt amenajate în stil rustic, cu accente moderne. Așternuturile sunt moi, iar paturile au dimensiuni generoase. Ferestrele ascunse de draperii grele dezvăluie dimineți cu priveliști minunate și inundă camera cu aerul proaspăt de munte. Toate acestea te vor îmbia să te bucuri de frumusețea locului și să ai parte de o relaxare faină tare.

Vezi cât costă

Preparate tradiționale delicioase

Micul dejun este inclus în prețul de cazare, iar pentru prânz și cină nu trebuie să-ți faci griji. Le poți servi tot acolo. Meniul este destul de variat și preparatele super gustoase.

Unde mai pui că preparatele delicioase sunt pregătite cu ingredient proaspete de la gospodăriile din zonă.  Să nu ratezi păstrăvul cu mămăliguță și usturoi, dar nici delicioșii papanași. Atât oaspeții cât și vizitatorii pot savura din meniul restaurantului pensiunii.

Check-in-ul se poate face la ora dorită. Eu am ajuns după ora 21.00 și nu a fost nicio problem. Ba chiar am servit și masa la restaurant.

Casa din Vale este perfectă pentru vacanțe cu întreaga familie, evadări de weekend, evenimente sau workshop-uri. În plus, dacă esti iubitor de mișcare, ai la dispoziție, gratuit, biciclete pentru tururi în natură.

Ce poți să vizitezi în zonă:

Cascada Răchițele din Vlădeasa

 Valea Drăganului cu barajul Floroiu (Drăgan)

Moara de la Bologa

Cetatea de la Bologa

Muzeul memorial Octavian Goga

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Hai în comunitatea mea

Like-ul tău mă ajută să cresc.


This will close in 15 seconds