Prin Lume

Vacanță în țara cu cele mai albastre ape

Planurile pentru vacanța de vară din acest an au stat mult sub semnul incertitudinii. Știam că vreau Grecia, dar nu știam cum vor evolua lucrurile. Dar, s-a întâmplat fix așa cum a trebuit să se întâmple, așa că a fost Grecia, mai precis Lefkada.

Prima întâlnire cu Grecia a fost în urmă cu 5 ani și a fost o vacanță tare faină, așa că, oarecum, știam la ce să mă aștept.  Mi-am dorit cu ardoare să fie o vară cu mare și a fost mai mult decât am sperat. Cred că fiecare colț al Greciei are ceva aparte, ceva care te face să îți dorești să descoperi mai mult și mai mult.

Drumul l-am făcut cu mașina, dar a fost destul de obositor. Am pornit din Oradea vinerea după amiază, cum am ieșit de la job (nu recomand astfel de plecări, dar anul acesta doar așa s-a putut) și am dormit o noapte în Smederevo, Serbia. A doua zi am pornit spre Grecia, și am ajuns la hotel spre seară. Și la întoarcere am ales să dormim o noapte în Serbia, de data aceasta în orășelul Niș. Ambele drumuri au fost obositoare, iar dacă ar fi să repet vacanța, aș opta pentru varianta cu avionul.

Lefkada, fermecătoare insulă

Lefkada este o insulă grecească în Marea Ionică, legată de continent printr-un lung dig rutier și un pod. Nu puțini sunt cei care spun că este cea mai frumoasă insulă ionică, eu spun că este o insulă pe care cu siguranță îți dorești să o revezi.

Situată la sud de insula Corfu si la nord de insula Kefalonia, plajele insulei Lefkada sunt uimitoare, dar și drumurile până la unele dintre ele sunt de neuitat. Dacă ai probleme cu serpentinele sau cu răul de mașină, intră la prima farmacie și cumpără sticluța de Vomex. Face minuni. Trust me. Chiar și dacă optezi pentru o croazieră pe mare e de un real ajutor.

Cele mai frumoase plaje din Lefkada

În Lefkada am găsit cea mai albastră mare. Ireal de frumoasă. Prima plajă pe care am ajuns a fost Kathisma, cea mai accesibilă din punct de vedere al transportului cu mașina. Este situată lângă Aghios Nikitas, fiind o destinație populară în rândurile iubitorilor de sporturi nautice și de zbor cu parapanta. A fost destul de aglomerată și mi-a lăsat impresia că este o plajă comercială.  Dacă îți place animația, aglomerația și muzica la volum maxim, Kathisma este alegerea perfectă. Peisajul plajei, deși nu este stâncos sau impunător așa cum e de obicei Lefkada, este unul frumos. Culoarea apei Mării Ionice este incredibilă, un albastru-turcoaz de vis.

Plaja Megaly Petra sau plaja care te ajută să îți învingi unele frici. Am pornit spre ea fără să știu prea multe despre drum, și am ajuns la destinație trecând prin mai multe rânduri de transpirație. A fost cald, nu zic nu, dar drumul a fost unul plin cu emoții. Ai de urcat și coborât un munte cu muuulte serpentine, porțiuni înguste, mașini parcate pe marginea drumului, sau mașini care urcă și nu știi cum or să treacă pe lângă tine. Eu pot spune că după această aventură nu cred că o mai am probleme cu serpentinele și cu drumurile înguste, asta în condițiile în care am stat în dreapta șoferului.

După ce ai parcat, drumul până la plajă e destul de accidentat, dar treci și peste această parte, că doar nu o să-ți strici o zi din vacanță mai mult decât ai făcut-o deja O să descoperi o plajă naturală, neatinsă de mâna omului, cu o mare incredibil de albastră, cu valuri care te fac să te simți ca la ocean. Spre capătul plajei se găsesc grote făcute în munte unde poți sta la răcoare.  În capătul plajei sunt niște stânci frumoase de care se sparg valurile. Este o plajă superbă, pe care se ajunge destul de greu și eu nu o recomand dacă părinților cu copii mici.  

Pe plaja Egremni am ajuns într-o croazieră de o zi. Am stat mai bine de o oră și mi s-a părut una dintre cele mai frumoase plaje din Lefkada.

Plaja a fost distrusă parția în cutremurul din 2015, iar din acest an se poate ajunge la ea și pe uscat, nu doar pe mare. Din ce am înțeles, de unde se parchează mașina mai ai de mers aproximativ 1.5 kilometri, pe urmă de coborât undeva la 400 de scări metalice.  E bine să ști că dacă alegi să-ți petreci o zi aici nu există niciun fel de servicii, așa că nu uita să-ți pui mâncare și apă.

Plaja care mie mi-a plăcut cel mai mult a fost Porto Katsiki. Arată fascinant. Este înconjurată de stânci înalte de culoare albă, care o fac accesibilă prin coborârea unor trepte. Valurile pot fi destul de mari, iar plaja nu are salvamari! Este cu nisip si pietre, așa că e bine să folosești papuci de apă pentru a evita problemele.

Aici am văzut albastrul perfect al apei. Apropo, telefonului i-au luat câteva secunde ca să înțeleagă ce e cu atâta albastru.  Este locul unde natura a pus tot ce are mai frumos, și te lasă să-ți dai frâu liber viselor.

A fost ultima plajă la care am ajuns și mai mult a fost în trecere. Mi-ar fi plăcut să îi rezerv cel puțin o jumătate de zi, dar vor mai fi ocazii. Este vorba despre Agios Ioannis, o plajă cu ape albastre verzi, o plajă  care este casă la unele mori de vânt vechi a căror prezență care creează o atmosferă aparte și fermecătoare. Este destinația ideală pentru windsurfing.

A fost o vacanță intensă, prea intensă pentru cele 7 zile de concediu, cu locuri incredibil de frumoase. Dacă vrei să alegi Lefkada pentru vacanță, eu îți recomand să ajungi undeva la sfârșit de iunie, sau început de septembrie. Eviți temperaturile de peste 36 de grade, dar și aglomerația.

În principiu, să nu-ți lipsească din bagaj papucii speciali de apă și un termos pentru apă care să păstreze temperature rece cât mai multe ore. I-ați timp pentru stat la taverne și încercat bunătăți din Grecia. Gogoșile de pe plajele lor mi se par cele mai bune, am rămas plăcut surprinsă de înghețata din Nidri, și mi-a rămas gândul la tagliatelle negre cu caracatiță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Hai în comunitatea mea

Like-ul tău mă ajută să cresc.


This will close in 15 seconds